miercuri, 11 aprilie 2012

Nu se teme de alianţa Solomon-Mircea Sandu:


 'Oltenii vor lua foc după ce îşi vor da seama ce vor să facă!' De ce crede Mititelu că nu mai poate exista altă 'U' Craiova
Adrian Mititelu crede că planul primarului Aurică Solomon de a crea o nouă echipă a Craiovei cu sprijinul lui Gigi Neţoiu şi al lui Mircea Sandu este doar o diversiune, care nu va reuşi, deoarece susţine că publicul oltean va rămâne alături de echipa aflată în moarte clinică al cărei patron este. 
"Aurică Solomon simte că pică în sondaje, de aceea vrea să facă această echipă, mai ales că are şi sprijinul lui Mircea Sandu. Nu le va ieşi, însă, pentru că nu au nici o legătură cu Universitatea Craiova. Sandu vrea să îşi atragă întăriri în războiul cu mine, să îşi ia suporterii de pe cap. Dar, în momentul când îşi vor da seama, 95 la sută dintre fanii Craiovei vor lua foc.
Părerea mea este că asta nu se va întâmpla, unu la mână pentru că este ilegal, doi la mână, nu va apuca Mircea Sandu, pentru că nu va mai fi în funcţie. Platini nu cred că a fost impresionat de bannerele suporterilor, pentru că el este un Mircea Sandu mai mare, aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Nu degeaba este contestat în toată Europa. Voi reveni cu dezvăluiri mai multe după Paşte", a spus Mititelu la Fanatik Show, pe DigiSport.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu