luni, 25 iunie 2012

Craiova nu are nevoie de licenţă pentru a reveni în fotbal! FOTO Dragomir a rămas MUT: Ştiinţa poate intra în campionat în 21 de zile! Ce trebuie să facă Mititelu:


Curtea de Apel Bucureşti a dat astăzi dreptate Universităţii Craiova în procesul cu FRF şi a anulat excluderea provizorie a grupării conduse de Adrian Mititelu. 

Deşi Dumitru Dragomir a afirmat iniţial că Universitatea Craiova nu poate reveni în fotbal din cauza faptului că se află în imposibilitatea de a primi licenţa, realitatea este cu totul alta. Comitetului Executiv al FRF a decis la începutul acestui an ca formaţiile din Liga a II-a să nu fie nevoite să obţină licenţa pentru a participa în ediţia 2012-2013 a campionatului.
Deşi Dumitru Dragomir e vicepreşedinte al FRF, acesta nu ştia de hotârârea pentru care şi-a dat acordul în luna martie. Elocvent e momentul de tăcere mormântală avut de preşedintele LPF în momentul în care redactorul şef ProSport, Lucian Lipovan, i-a citit în direct la Sport.ro comunicatul emis de FRF pe 12 martie 2012 (vezi în ataşament).
Ce trebuie să facă Mititelu pentru a înscrie echipa în Liga a II-a
Craiova nu are nevoie de licenţă pentru Liga a II-a, trebuie doar să completeze o cerere de înscriere până pe 15 iulie, în care să facă dovada că are stadion, lot de jucători, antrenor cu licenţă PRO/ UEFA.
Ce trebuie să mai facă Mititelu pentru a-şi readuce echipa în Liga a II-a
- Se angajează să participe în campionatele de juniori A, B, C, D, E, în conformitate cu obligaţiile stabilite de ROAF
- să prezinte contractele /convenţiile încheiate cu antrenorii echipelor de juniori, cu responsabilul cu ordinea şi siguranţa şi medicul echipei;
- să prezinte contractele de asigurare a jucătorilor, dar şi cele care acoperă riscurile ce derivă din participarea echipelor clubului în competiţii;
- să prezinte sursele de venit din care va fi asigurat bugetul clubului;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu