joi, 29 martie 2012
Viata de suporter
Galeria anilor '70 s-a autointitulat "AJAX".
Primul sef al galeriei a fost Mihai Ostrovski. El a plecat dintre noi in 1999, la putin timp dupa trecerea in legenda a doi dintre artizanii "Craiovei Maxima",Ion Oblemenco si Constantin Otet.
A fost liderul celei mai minunate galerii a vreunei echipe de fotbal din Romania, galerie despre care se spune ca avea putere mai mare decat are "Cim Bom Bom"-ul de astazi. Si chiar era asa din moment ce suporteri ai unor echipe foarte iubite din tara si din lume au recunoscut ca n-au mai vazut niciodata o atmosfera cum era cea de pe vechiul Central craiovean. EL locuia in acelasi bloc cu tatal inegalabilului Ilie Balaci, fapt pentru care se spunea ca avea o mare trecere in randul jucatorilor de fotbal din acea generatie. In realitate nu era asa pentru simplul fapt ca in acele timpuri nu putea nimeni sa ajunga la echipa, in afara de persoanele implicate direct in sport.
"Nea Mihai", cum era cunoscut in randul suporterilor, a ramas celebru in mintea si in inimile craiovenilor dupa ce a dat un interviu la televiziunea romana in anul 1983, in urma turului semifinalei de Cupa UEFA Benfica Lisabona - Universitatea Craiova 0-0. Atunci tot orasul a fost pe Calea Bucuresti sa isi astepte echipa de suflet iar Ostrovski a fost prezentat ca fiind student la Facultatea de Electrotehnica din Craiova de catre reporterul TVR, asta desi avea in jur de 45 de ani si toata lumea stia ca era liftier la Uzinele Electroputere Craiova. In fapt, ambele institutii sunt pe aceeasi strada dar pe parti diferite ale strazii.
La meciul UTA - Universitatea Craiova din campionatul 1972-1973 , in gara din Arad a murit calcat de tren in timp ce flutura steagul alb-albastru al Craiovei un mare suporter al Stiintei poreclit "Camion".
La finala Cupei Romaniei, editia 1997-1998 dintre Universitatea si Rapid, am fost martorii celei mai mari deplasari de suporteri din istoria fotbalului romanesc, peste 25.000 de fani ai Stiintei.
In data de 13 mai 2000, la finala Cupei Romaniei dintre Universitatea Craiova si Dinamo, peste 20.000 de suporteri olteni au luat din nou cu asalt Bucurestiul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu